Noi reglementări pentru parcările de reşedinţă

23/12/2011 01:41 0 comments

Trimite acest articol pe:

Author:

Vali Gruia

Dacă aveţi debite la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale vă puteţi lua gândul de la o parcare de reşedinţă. Un nou regulament, adoptat săptămâna aceasta, în ultima şedinţă de Consiliu Local, impune noi condiţii pentru repartizarea parcărilor amenajate de Primăria Târgu-Jiu. Măsura a fost luată pentru a forţa oarecum mâna celor care înregistrează debite, să-şi plătească datoriile.
Conform noului regulament, locurile de parcare vor fi atribuite doar solicitanţilor care nu figurează cu debite la bugetul local. Un alt criteriu de departajare pentru solicitanţii din zonele în care cererea depăşeşte oferta este anul dobândirii apartamentului. Astfel, după cum se precizează în referatul ce a stat la baza adoptării hotărârii de Consiliu Local: “Ţinându-se seama de faptul că există situaţii în care numărul de solicitanţi depăşeşte numărul locurilor de parcare amenajate, propunem completarea criteriilor de priorităţi privind repartizarea locurilor de parcare cu următorul criteriu: persoanele care au domiciliul în zona sistematizată şi au autoturism în proprietate, în ordinea dobândirii proprietăţii apartamentului. În vederea utilizării exclusive a parcării de către beneficiarul acesteia, propunem acordarea posibilităţii de a fi montate dispozitive antiparcare pe cheltuiala solicitantului cu aprobarea scrisă a administratorului parcării, în funcţie de amplasamentul parcării”. O altă modificare se referă la schimbarea denumirii actului ce urmează a-i fi înmânat solicitantului locului de parcare. Acesta nu se va mai numi „abonament de tip reşedinţă”, ci „permis de parcare”. Totodată s-a stabilit că permisele de parcare pot fi reînnoite până la data de 31 ianuarie a anului următor. În ceea ce priveşte încetarea contractului de parcare, aceasta poate avea loc la solicitarea scrisă a persoanei interesate, începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit una din următoarele situaţii: beneficiarul locului de parcare a înstrăinat imobilul ori a înstrăinat mijlocul de transport şi nu mai deţine altul pentru care să fie necesară parcarea pe domeniul public. Consilierii locali s-au gândit şi la cuantumul amenzilor aplicate în caz de contravenţii, votând pentru diminuarea considerabilă a acestora. Astfel, s-a votat pentru diminuarea minimului de la 500 la 100 de lei, iar limita maximă a scăzut de la 600 la 200 de lei. Toate aceste modificări au fost aprobate de către consilierii municipali, noul regulament intrând deja în vigoare.

Lasa un comentariu


*