Săptămânal de informație editat la Târgu Jiu. Consorţiile şcolare, o măsură de criză

Pentru că nu toate unităţile de învăţământ din judeţul Gorj au o bază materială adecvată şi nici posibilitatea de a mai investi în dotare, s-a luat hotărârea ca acestea să se unească în consorţii pentru a putea folosi împreună tot ce are mai bun fiecare şcoală în parte. Decizia a fost luată deoarece la unele nu există o sală de sport, iar la altele o bibliotecă sau un cabinet de specialitate. Asociarea se poate face doar între trei unităţi de învăţământ dacă există acordul fiecărui Consiliu de Administraţie. Până în momentul de faţă, în judeţul Gorj, s-au format trei astfel de consorţii în care au fost cooptate nouă unităţi şcolare. Măsura este privită cu ochi buni atât de către conducerea şcolilor, cât şi de elevii care vor avea astfel posibilitatea să beneficieze de condiţii mai bune în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii şcolare.
