“Osul” lui Vlaicu, naşte dispute

05/10/2011 20:46 0 comments

Trimite acest articol pe:

Author:

Carmen Trăistaru

Numirea lui Marius Vlaicu, preşedintele UNPR Gorj, într-o funcţie de conducere la Complexul Energetic Rovinari, special creată pentru el, a dat naştere la mai multe scandaluri, greu de anticipat. Nimeni nu s-ar fi aşteptat ca sindicatele din complex să reacţioneze atât de vehement împotriva acestei numiri, evident politice. Sindicaliştii nu s-au mulţumit doar să-şi exprime public nemulţumirea, mergând chiar şi la Ministerul Economiei pentru a-l convinge pe Ion Ariton că numirea lui Vlaicu în conducerea complexului nu este o decizie înţeleaptă, numai că acesta era plecat din ţară.
Este pentru prima dată când sindicatele din Complexul Energetic Rovinari se opun atât de vehement unei numiri pe criterii politice. Motivaţiile exacte ale acestor reacţii nu sunt cunoscute, pentru că aparent, sindicatele susţin că nu pot accepta noi angajări în situaţia în care se vorbeşte tot mai mult despre disponibilizări. Substratul poate fi însă, cu totul altul, motivul declarat, acela al efectuării unor economii la bugetul unităţii neavând şi susţinerea administraţiei din complex.

Vlaicu, director pe 3000 de euro
Suma cu care urmează să fie remunerat Mariu Vlaicu în noua funcţie este destul de mare, putând să ajungă până la 12000 de lei, postul nefiind unul foarte solicitant. De fapt, Vlaicu va trebui să conducă Direcţia de Dezvoltare şi Relaţii cu Comunitatea din cadrul Complexului Energetic Rovinari. Ce va trebui să facă în noua postură? Nu ştia nici el în urmă cu câteva zile, fapt care denotă că nu-l interesa neapărat fişa postului, ci funcţia şi remuneraţia primită, pentru că este greu de crezut că Vlaicu s-a dus la Rovinari pentru a mişca lucrurile din loc şi a pune osul la muncă. Direcţia pe care o conduce Vlaicu se ocupă de negocierile dintre producătorul de energie şi localnicii din zonele ce urmează a fi afectate de exploatările miniere. Vlaicu nu va fi însă un trepăduş, care să ducă muncă de lămurire cu localnicii chiar dacă declara adeseori că este obişnuit cu munca de jos, mai ales din perioadele în care făcea campanie electorală pentru PSD şi lipea afişe.

Angajarea lui Vlaicu ameninţă posturile altor angajaţi?!
Direcţia pe care o conduce Marius Vlaicu are atribuţii similare cu o alta  formată din 7-8 oameni, care se tem că vor rămâne fără obiectul muncii în noile condiţii. Este vorba despre Serviciul de Achiziţii Terenuri din cadrul Complexului Energetic Rovinari. Cum activitatea în acest domeniu este destul de amplă şi laborioasă se vor găsi însă soluţii pentru a împăca şi „capra şi varza”, vizate de disponibilizări fiind mai degrabă posturile de execuţie, nu cele de conducere. Numirea lui Vlaicu a fost criticată nu numai de sindicatele din cadrul complexului conduse de Constantin Mitrescu, ci şi de reprezentanţii opoziţiei care susţin că deşi sunt mai multe posturi vacante, pentru care ar trebui să se găsească ocupanţi, se inventează peste noapte tot felul de posturi de conducere pentru clientela politică. În replică la acuzaţiile lansate de vicepreşedintele PSD Gorj, Laurtenţiu Ciurel, având drept ţintă partidul aflat la putere preşedintele PD-L Gorj, Ion Ruşeţ, a declarat că dacă s-ar fi aflat la guvernare, PSD-iştii ar fi schimbat, fără să clipească din ochi, toţi directorii pentru a-i înlocui cu oamenii lor. Cert este că aceste numiri au fost stabilite la nivel central, după întrevederile care au avut loc între reprezentanţii celor două partide politice, PD-L şi UNPR, mai nou vorbindu-se despre o nouă remaniere guvernamentală tocami pentru a oferi unele posturi de miniştri membrilor UNPR.

Lasa un comentariu


*